Fie că e vorba de amenajarea unui birou nou, sau doar de o simplă renovare, într-un final totul ajunge a se rezuma la stil, funcționalitate și confort. În ziua de azi există o gamă tot mai largă de opțiuni în ceea ce privește tipul de birou pentru care puteți să optați, așa că este vital să vă gândiți din timp care este cea mai bună opțiune pentru dumneavoastră.
În acest articol vă vom prezenta beneficiile amenajării unui birou alb, indifferent că este acasă la dumneavoastră sau la locul de muncă.
1. Este ușor de curățat
Cu toate că mobila alba, în general, trebuie curățată mai des, acest lucru nu trebuie privit ca pe un dezavantaj. Faptul că petele sau urmele sunt mai vizibile, le face mult mai ușor de îndepărtat. Un birou curat și igienic este cheia pentru un mediu mai sănătos în care vă puteți defășura activitatea, în același timp impresionând în mod plăcut persoanele din jur.
2. Reflectă lumina
O culoare deschisă va reflecta lumina, ceea ce va face spațiul de lucru mai luminos, mai atrăgător și mult mai productiv. Cine vrea să lucreze într-un birou întunecat și murdar? Nimeni!
3. Oferă locului un aspect modern și stilat
Acest avantaj se aplică în special birourilor din cadrul unei firme, fiind un element important când vine vorba despre prima impresie pe care o lasă aceasta. Albul oferă un aspect profesional și un mediu ambiental plăcut în care atât întâlnirile de afaceri cât și munca de zi cu zi pot suferi îmbunătățiri vizibile.
4. Reprezintă un element versatil
Albul se potrivește cu majoritatea celorlalte culori, astfel puteți să vă pictați cu ușurință pereții într-o altă culoare. Foarte bine se potrivesc combinațiile de culori precum alb-negru, alb-roșu, ele reușind să transforme atmosfera încăperii într-una inedită și extravagantă.
5. Imbunătățește starea de spirit
Există o mulțime de dovezi care sugerează că starea de spirit poate fi foarte ușor influențată de culorile care ne înconjoară. De exemplu, în Feng Shui albastrul și verdele sunt cunoscute a fi culori care stimulează creativitatea, în timp ce roșul reprezintă fericirea! Albul este o culoare eterică, asociată cu nuanțe cerești și explozii de lumină! Din acest motiv, albul este o culoare calmantă, una care vă poate reduce stresul și anxietatea, stimulând în același timp productivitatea.
6. Este foarte ușor de găsit
În prezent trecem printr-o tendință de a opta pentru mobilier de birou alb, deci fie că e vorba despre un scaun de birou alb, un birou alb de copii, sau un model de birou alb lucios, veți găsi multe opțiuni diferite, la prețuri foarte competitive.
Albul este cu siguranță o reinterpretare modernă a unei teme vechi și poate transforma cu ușurință orice spațiu de la plictisitor și murdar, într-unul curat, elegant și contemporan, într-un timp foarte scurt.
Sursă foto: https://pinterest.com/
Lasă un răspuns